vineri, 15 iunie 2012

Noile procesoare Intel Core i7 si i5!

Noile procesoare Intel Core i7 860, 870 si i5 750, denumite si Lynnfield, reprezinta gama mainstream al seriei Core i7 si se adreseaza celor care urmaresc cel mai bun raport pret/performanta. Deoarece de la lansarea primelor procesoare Core i7 si pana in prezent denumirile procesoarelor pot crea confuzie, in acest articol vom incerca sa explicam si sa detaliem principalele avantaje oferite de seria i7 si de noile procesoare lansate.
Seria Core i7 900 existenta deja pe piata, denumita si Bloomfield, are trei procesoare in subordine:
  • Core i7 975 – 3,33 GHz
  • Core i7 950 – 3,03 GHz
  • Core i7 920 – 2,66 GHz
Intre Core i7 950 si i7 920 a fost introdus noul Intel Core i7 870 si 860 cu 2,93 GHz si 2,8 GHz.
Mai multe detalii despre aceste modele puteti vedea mai jos:
Intel a facut un pas tehnologic important odata cu lansarea seriei i7 900. Dintre imbunatatirile aduse putem mentiona controllerul de memorie triple-channel integrat in chip, un nou sistem de interconectare QuickPath care inlocuieste si imbunatateste arhitectura Front Side Bus-ului si implementarea hyperthreading-ului care imparte cele 4 nuclee fizice ale procesorului in 8 nuclee virtuale pentru a creste performanta sistemului. Procesoarele i7 900 functioneaza pe chipsetul Intel X58 cu socketul LGA1366. Din pacate, noile procesoare i7 800 si i5 vor functiona pe chipsetul P55 cu socketul LGA1156, ceea ce va presupune un nou upgrade din partea celor care vor dori sa achizitioneze unul din noile procesoare Intel.
Noile procesoare nu mai beneficiaza de interconectarea QuickPath si de controllerul de memorie triple-channel, insa, pierderea de performanta nu este sesizabila.
Totusi, suportul pentru overclockingul automat, Turbo Boost, a fost pastrat si imbunatatit. Daca pentru procesoarele i7 900 multiplicatorul putea fi modificat cu maxim doua trepte, noile procesoare i7 800 vor avea multiplicatorul deblocat pentru un maxim de cinci trepte, respectiv patru trepte pentru i5 750 . Concret, daca un i7 900 ajungea de la 3,33 GHz la 3,6 GHz in urma overclockingului, un i7 800 de la 2,93 Ghz va ajunge tot la 3,6 Ghz iar i5 750 de la 2,66 GHz la un maxim de 3,2 GHz.
Din punct de vedere al performantei, seria i7 800 continua sa aiba suport pentru hyperthreading insa i5 750 nu va avea. Cu toate aceastea, i5 750 va fi avut in vedere de catre cei cu un buget mic intrucat pare sa fie procesorul cu cel mai bun raport pret/performanta: pretul sau va fi in jur de 600 lei iar performantele foarte apropiate de alte procesoare mult mai scumpe.
Colegii nostri de la PCWorld SUA care au testat aceste procesoare au observat o crestere de performanta de doar 5 procente intre i7 750 si i7 870. Chiar mai mult de atat, scorul obtinut de i7 750 in WorldBench este foarte aproape de scorurile obtinute de i7 920.
Procesorul i7 870 va costa aproximativ 1700 lei iar procesorul Core i7 860 va avea un pret de aproximativ 900 lei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu